vineri, 23 iulie 2010

ai putea tu sa ma cauti pana la marginea lumii si sa nu ma gasesti?
bineinteles ca lumea are o margine. acolo sunt eu. e chiar o prapastie dar ma rog, presupun ca nu'ti va fi frica.
frumos iulie, as spune. chiar foarte frumos. aproape ca un august. sau ca un septembrie brumat si ploios. si luuung si nesfarsit si zgomotos.
si in sfarsit larisa mea ciudatica simte ca traieste.
da, traieste. si se bucura. si s'a impacat cu timpul, care acum e ca un rau molatec si dulceag. nu, nu ca un rau, ca un peste gras si unduitor, un somn, sau asa aceva.
cant odata cu tudor chirila si iubesc.
si am carti bune, si calatorii, si zmeura si prieten bun, si libertate, si nepasare, si zambete, si apa adanca si soare si vise. din nou multe, multe vise. si am 17 ani. si nesomn si cafea. si trenuri si drumuri si necunoscut. si oameni frumosi. multumesc tie prietena de demult ca mi'ai scris odata o scrisoare in care imi doreai oameni. acum am. si scrisoarea e lipita pe perete, te asteapta inca sa stii, I. uite vezi, in insiruirea asta lunga de fericire, mai am si doruri. tu inca esti printre ele. dar am ploaie. si o toamna pe care o astept cu dor pentru ca o simt, o presimt unica si parfumata. si am pe ce sa imi sprijin talpile si am pe cine sa ador. si am pepene galbel si livada si camera in dezordine si secrete si momente in care nimic nu lipseste si simti ca totul e asa cum trebuie sa fie si ca tu esti unde trebuie sa fii si ca esti bine. si simti libertatea ca pe ceva viu, lunecos si cu miros puternic. de vant si de saruturi si de maini. ca pe o fusta lunga intr'o zi caniculara.
asadar, marginea lumii e aglomerata.

duminică, 27 iunie 2010

what was done to me created me,

bunica e mult mai mica acum. si toti vecinii vorbesc de dupa poarta despre cat de mult am crescut. copii prafuiti de pe ulita si cu gura inrosita de cirese imi dau buna ziua acum. barbatii imi spun sarut-mana. bunicul se uita la mine cu ochii inlacrimati. e un fel de tristete si un fel de fericire amestecata cu speranta, si cu incredere. ma simt responsabila pentru visele lor indreptate pentru fetita de alta data.
dar sunt puternica, mai puternica ca nicicand. si incep sa vad in reflexia din oglinda urmele unei femei. si ma impac cu ea, si nu imi mai e frica, nu ma mai tem sa cresc.
stiu ca nu seman cu mama la 17 ani, desi ii port rochiile. mama mea era fragila, mult mai fragila decat mine. si mai curata si mai copila. si mai frumoasa.
insa stiu ca vara asta am sa traiesc si am sa respir din lucrurile ce imi plac, cu toti porii. ca am sa rad si am sa ma desfac ca o picatura de cerneala intr'un pahar cu apa. stiu toate astea pentru ca mi le'a spus o ploaie. ploaia de dinaintea ploilor.
uneori ma simt batrana si ma intreb daca ar trebui sa plang. dar e mai bine asa.
am multe vise ce pleaca de pe genele mele ca puful de papadie suflat de un copil. atat de multe vise si atat de navalnice si de insetate sa se implineasca si de vulcanice incat aproape le simt alergandu'mi prin vene si pulsand. frenetice, as spune.
m'am linistit de o vreme. m'am impacat cu timpul, cu mine, cu locurile. nu mai vreau sa fug de nimic. nu mi'am inabusit revoltele, nici nu am inchis ochii, dar am invatat sa traiesc cu ele, am invatat cum sa le las in asternuturile mototolite dimineata, si sa plec zambind, cu pasul sigur si linistit. si am invatat iarasi sa iubesc, si am invatat iarasi sa ma bucur de nimicuri. am invatat ca atunci cand ai prea multe dureri tind sa te lege la ochi de tot ce e frumos. si asta nu e bine. nu e bine deloc. e inutil sa fugi, pentru ca pana nu te vei linisti si nu vei accepta viata, nu ai sa o poti trai. si nu are legatura cu locurile sau cu oamenii. oamenii vor veni, indiferent unde, atunci cand esti pregatit. si vei vedea cum lucrurile capata forma, cum incep sa se intample lucruri in jurul tau. trebuie doar sa te aduni, sa te rotunjesti, sa te canalizezi spre ce iti doresti.
nu ma simt singura. am multe doruri dar nu ma simt singura. si trebuie sa le multumesc oamenilor pe care ii iubesc, pentru ca ma lasa si pentru ca imi dau mereu motive sa fac asta. si pentru ca ma iubesc. ma simt iubita in ultimul timp intr'un fel care nu poate decat sa ma bucure si sa ma surprinda. e un fel de iubire care ma redefineste, si imi da incredere in mine. imi placea lumea mea, lumea din care fac parte si in care ma regasesc.
sunt puternica si calma.
da, lucrurile se schimba repede. am aproape 17 ani si nu, nu regret nimic.

duminică, 6 iunie 2010

si astazi iar imi e dor de tine, si mi te simt necunoscut.

miercuri, 2 iunie 2010

marți, 1 iunie 2010

alt astazi.

astazi s'a rupt ceva in mine. maine poate am sa repar, cum fac de obicei. astazi insa sunt prea obosita. si nu mai am nici lianti, nici bandaje, culori sau ochi.
s'a rupt cu un ras, cu o privire in minus, nu stiu nici eu cum. si mai mult decat ruptura, e un gol ce sa deschis. si asta e si mai greu de peticit.
si mama mea simte, asta ma doare. ea simte si stie. si cum sa ii spun eu ei?
sunt atat de obosita. si nu acum. acum am nevoie sa pot sa plang putin, putin de tot. cat sa ma limpezesc si sa mai spal din pacat. unde esti tu Doamne? unde sunt eu Doamne, unde M'ai lasat?
ma inghite timpul, din nou. 23:32. uite ca astazi se scurge apatic spre maine. ceea ce inseamna ca n'am sa mai dorm, si ca am sa simt minciuna asta la fel si maine, neuitata de somn si de vise.
am sa o simt la fel de goala si de departe maine. la fel de ne a mea. departe, da. esti departe, si simt cum minti. cum ma minti. ce vrei de fapt? iarta'ma. am uitat. nimic.
stiu, vreau sa ma iubesti asa cum vreau eu, si nu e cum ar trebui. ma imprastii. si am nevoie sa fiu culeasa de o mana care sa ma si mangaie. azi tu nu m'ai mangaiat.
sunt slaba, slaba si dependenta. si tu stii prea bine, dar taci. si pleci. astepti sa te las sa pleci, ma faci sa simt cum vrei sa pleci. nu mai am putere sa te tin. e cum vrei tu, e cum simti tu. nu mai pot sa astept, imi pare rau...dar simt.
si nu cred ca am sa mai repar maine. fara tine nu pot.

( http://www.trilulilu.ro/lautaruno1/81e6c77547f275 )

marți, 25 mai 2010

eu sunt albastru.

mie imi plac sosetele. sosete intoarse pe dos, albastre.
nu stiu de ce iti spun tie asta. poate pentru ca nu am puterea sa ma rup. pentru ca ma stiu inutila tie, dar nu pot decat sa imi tin respiratia in inutilitatea mea, ca sa nu o vezi. iti stau in stanga, si iti respir dupa ureche.
si nu, nu esti. si nu, nu e. nu sunt. nu suntem.
stiu insa ca va fi. cand e o intrebare la care nu stiu sa raspund. stiu doar ca nu ar trebui sa ii pun semnul intrebarii. Trebuie doar sa caut.
sunt calma. calma si nestatornica. calma si plouata.
-tu ai fost putin indragostita de el, nu?
-nu. putin.

da, imi plac sosetele. iti tin picioarele si mainile calde, iti inveselesc picioarele uscate si batrane. iti ascund unghiile visinii. sunt de bumbac. mai ales cand bei Baby Tea.

am fost amortita. anesteziata. infrigurata si tacuta. murisera pe rand parti din mine. atunci cand uiti, legaturile dintre neuroni se rup. se rupsera in mine tot felul de legaturi. pentru ca au fost locuri lasate pustii. au fost locuri cu praful gros si cu miros de mucegai. si atunci cand nu mai treci pe acolo, trece timpul. doar timpul. si timpul e asa de batran incat tot sterge lucruri, ca sa ii fie mai usor. am inceput sa il inteleg, sa il ajut. nu intelege inca ce bine i'ar prinde sa plece putin. sau sa se retraga la un ospiciu cu batranei senili sau suferinzi de alzheimer. ei nu il mai cunosc si l'ar lasa in pace. ar fi mai bine, pentru ca asa, in starea in care e tot incurca lucruri.imi e mila de timp.ma doare.

si m'am intins in cada. am dat drumul la apa rece si am tacut. stii, sunt foarte lunga si intinsa. am tacut si am inceput sa ascult. apoi am inceput sa calatoresc. prin mine. si sunt nesfarsita uneori. dar am calatorit. de la ochi spre degete. de la degete spre genunchi si inapoi, la tample. spre talpi si prin plamani. am rascolit fiecare coltisor. l'am spalat cu apa rece. l'am plouat. l'am sarutat, imbratisat, resurscitat. un rau a trecut pe acolo, de la gura la varsare.
nu stiu cum sa iti arat ce am vazut. ce am revazut. am cusut si peticit rupturi, am sters praful, mi'am ingropat parul in parfumuri uitate. am stat mult in plamani, si am fumat o tigara. nu ultima. am alergat prin vene insetate. am aruncat, reciclat, restaurat. am fost pictor, am fost mama, am fost actrita, am fost curata,am fost zmeu, am fost cantec. am fost ani, am fost copil si mai ales am fost culoare. am fost zambet, rana, mare. am fost soare. si campie si balon. am fost tarfa, am fost fum si'am fost iubita. inger, zare, pasare si drog. am fost cuvant, am fost moarte. am fost plans si'am fost fecioara. am fost tu. si'am fost cafea. am fost puternica,am fost august. am fost bolnava. am fost eliade. am fost albastru. am fost sarut. am fost statueta de fildes,poveste, apa, flori de par.am fost a ta. a nimanui.am fost vocea lor. copil. am fost Lorelai. am fost regina si fiica. am fost mim. am fost tipat.am fost lapte. am fost putreda, parfum, esenta. am fost respiratie, saliva, dor. naucitor. am fost si drum. si cale. am fost si tot ce nu am fost. am fost ea. si am fost eu. si eu. si eu. si la nesfarsit, nesfarsit de multe de eu. si'am sa mai fiu. mereu. eu.

tu ce imi esti?

luni, 24 mai 2010

fara titlu

astazi sunt fericita si intreaga.