sâmbătă, 14 mai 2011

Ma simt pierduta. Si nu mai am unde sa ma intorc. Si alerg. Alerg.
Incerc sa nu vad nimic, ma scufund intr’un tumult zgomotos si strain. Doar ca sa uit.
Am obosit.
Si atunci toate suferintele de care ma ascundeau, m-au ajuns din urma ca nisipuri miscatoare inveninate. Si nu am mai putut sa ma misc. Si aerul ma doare. Si gandurile mele sunt acide. Si inima mea bolnava.
Cum sa repar ce nu mai poate fi reparat ? as vrea sa te strang in brate si sa te mangai si sa iti cant. Shh, shh. Nu ma pot invinui si nici nu te pot invinui. E ca si cum iubirea noastra e o victima. Nu stiu inca ce a ranit’o, dar au fost momente cand nu am mai avut grija de ea. Trebuia sa o protejam mai mult. Dar ne’am impiedicat de lucruri marunte. Aproape vulgare pe langa ceea ce noi am avut.
Si ma cuprinde o jale, un dor si’o neputinta. Sunt slaba acum fara tine. Ma loveste in fiecare zi gandul ca nu mai esti acolo, ca intotdeauna. Si ca nu mai sunt aici. Ma lovesc toate planurile, toate rasetele, tot ce a fost si imi provoaca un fel de durere pe care nu as putea vreodata sa o explic. Si am sa am corpul plin de vanatai.

Stiu ca te doare si pe tine. Stiu. Si te simt acum intr’un fel in care nu te’am mai simtit pana acum. Langa mine. La fel cu mine. Poate suntem doar copii prinsi sub daramaturi.
Si as vrea sa pot sa te mangai, eu, cea care ... Nu mai stiu cine sunt.
Astept atat de mult sa mi se inchida ranile, sa ma vindec si sa imi pot aminti. Sa imi amintesc tot fara sa ma mai doara asa, fara sa am gustul asta de metal, fara sa imi simt lacrimile inabusite.
Ma simt ratacita si vulnerabila. Tu mi’ai transformat pamantul solid in pulbere.
Am fost fericita. Am fost a ta. Sa nu uiti asta.

Un comentariu:

phollycik spunea...

...oamenii nu sunt facuti pentru iubire...viata noastra reprezinta un imens cantec impletit din durere si neimpliniri...si oricat de mult am suferi...sau am plange...nimeni si nimic nu va putea vindeca ranile din suflet...