Ma simt pierduta. Si nu mai am unde sa ma intorc. Si alerg. Alerg.
Incerc sa nu vad nimic, ma scufund intr’un tumult zgomotos si strain. Doar ca sa uit.
Am obosit.
Si atunci toate suferintele de care ma ascundeau, m-au ajuns din urma ca nisipuri miscatoare inveninate. Si nu am mai putut sa ma misc. Si aerul ma doare. Si gandurile mele sunt acide. Si inima mea bolnava.
Cum sa repar ce nu mai poate fi reparat ? as vrea sa te strang in brate si sa te mangai si sa iti cant. Shh, shh. Nu ma pot invinui si nici nu te pot invinui. E ca si cum iubirea noastra e o victima. Nu stiu inca ce a ranit’o, dar au fost momente cand nu am mai avut grija de ea. Trebuia sa o protejam mai mult. Dar ne’am impiedicat de lucruri marunte. Aproape vulgare pe langa ceea ce noi am avut.
Si ma cuprinde o jale, un dor si’o neputinta. Sunt slaba acum fara tine. Ma loveste in fiecare zi gandul ca nu mai esti acolo, ca intotdeauna. Si ca nu mai sunt aici. Ma lovesc toate planurile, toate rasetele, tot ce a fost si imi provoaca un fel de durere pe care nu as putea vreodata sa o explic. Si am sa am corpul plin de vanatai.
Stiu ca te doare si pe tine. Stiu. Si te simt acum intr’un fel in care nu te’am mai simtit pana acum. Langa mine. La fel cu mine. Poate suntem doar copii prinsi sub daramaturi.
Si as vrea sa pot sa te mangai, eu, cea care ... Nu mai stiu cine sunt.
Astept atat de mult sa mi se inchida ranile, sa ma vindec si sa imi pot aminti. Sa imi amintesc tot fara sa ma mai doara asa, fara sa am gustul asta de metal, fara sa imi simt lacrimile inabusite.
Ma simt ratacita si vulnerabila. Tu mi’ai transformat pamantul solid in pulbere.
Am fost fericita. Am fost a ta. Sa nu uiti asta.
sâmbătă, 14 mai 2011
marți, 24 august 2010
atunci cand nu mai simti nimic.atunci cand intrebarile ti se suspenda pe buze.atunci cand nu poti nici sa taci de teama ca ai putea vorbi.atunci cand noaptea e goala si concava si luna e rea.atunci cand vrei sa fugi dar te lasi atarnand tacut si gol.intru'un nustiunuvreausastiunupotsastiustiamdelainceput. apoi iti vine sa urli.sa iti strangi pumnii pana nu ii mai simti.sa razi.sa ucizi.iti versi fierea.urasti.ti'e sila.ti'e frica.ti'e dor.te imprastii.nu poti sa plangi.nu poti sa nimic.te prabusesti.mori.blestemi.taci.te abandonezi-abia respiri.si esti calm si toate's in tine, furtuni izolate.privesti in gol.nimicnu te tradeaza.
tu ai mai putea iubi?
tu ai mai putea iubi?
vineri, 23 iulie 2010
ai putea tu sa ma cauti pana la marginea lumii si sa nu ma gasesti?
bineinteles ca lumea are o margine. acolo sunt eu. e chiar o prapastie dar ma rog, presupun ca nu'ti va fi frica.
frumos iulie, as spune. chiar foarte frumos. aproape ca un august. sau ca un septembrie brumat si ploios. si luuung si nesfarsit si zgomotos.
si in sfarsit larisa mea ciudatica simte ca traieste.
da, traieste. si se bucura. si s'a impacat cu timpul, care acum e ca un rau molatec si dulceag. nu, nu ca un rau, ca un peste gras si unduitor, un somn, sau asa aceva.
cant odata cu tudor chirila si iubesc.
si am carti bune, si calatorii, si zmeura si prieten bun, si libertate, si nepasare, si zambete, si apa adanca si soare si vise. din nou multe, multe vise. si am 17 ani. si nesomn si cafea. si trenuri si drumuri si necunoscut. si oameni frumosi. multumesc tie prietena de demult ca mi'ai scris odata o scrisoare in care imi doreai oameni. acum am. si scrisoarea e lipita pe perete, te asteapta inca sa stii, I. uite vezi, in insiruirea asta lunga de fericire, mai am si doruri. tu inca esti printre ele. dar am ploaie. si o toamna pe care o astept cu dor pentru ca o simt, o presimt unica si parfumata. si am pe ce sa imi sprijin talpile si am pe cine sa ador. si am pepene galbel si livada si camera in dezordine si secrete si momente in care nimic nu lipseste si simti ca totul e asa cum trebuie sa fie si ca tu esti unde trebuie sa fii si ca esti bine. si simti libertatea ca pe ceva viu, lunecos si cu miros puternic. de vant si de saruturi si de maini. ca pe o fusta lunga intr'o zi caniculara.
asadar, marginea lumii e aglomerata.
bineinteles ca lumea are o margine. acolo sunt eu. e chiar o prapastie dar ma rog, presupun ca nu'ti va fi frica.
frumos iulie, as spune. chiar foarte frumos. aproape ca un august. sau ca un septembrie brumat si ploios. si luuung si nesfarsit si zgomotos.
si in sfarsit larisa mea ciudatica simte ca traieste.
da, traieste. si se bucura. si s'a impacat cu timpul, care acum e ca un rau molatec si dulceag. nu, nu ca un rau, ca un peste gras si unduitor, un somn, sau asa aceva.
cant odata cu tudor chirila si iubesc.
si am carti bune, si calatorii, si zmeura si prieten bun, si libertate, si nepasare, si zambete, si apa adanca si soare si vise. din nou multe, multe vise. si am 17 ani. si nesomn si cafea. si trenuri si drumuri si necunoscut. si oameni frumosi. multumesc tie prietena de demult ca mi'ai scris odata o scrisoare in care imi doreai oameni. acum am. si scrisoarea e lipita pe perete, te asteapta inca sa stii, I. uite vezi, in insiruirea asta lunga de fericire, mai am si doruri. tu inca esti printre ele. dar am ploaie. si o toamna pe care o astept cu dor pentru ca o simt, o presimt unica si parfumata. si am pe ce sa imi sprijin talpile si am pe cine sa ador. si am pepene galbel si livada si camera in dezordine si secrete si momente in care nimic nu lipseste si simti ca totul e asa cum trebuie sa fie si ca tu esti unde trebuie sa fii si ca esti bine. si simti libertatea ca pe ceva viu, lunecos si cu miros puternic. de vant si de saruturi si de maini. ca pe o fusta lunga intr'o zi caniculara.
asadar, marginea lumii e aglomerata.
duminică, 27 iunie 2010
what was done to me created me,
bunica e mult mai mica acum. si toti vecinii vorbesc de dupa poarta despre cat de mult am crescut. copii prafuiti de pe ulita si cu gura inrosita de cirese imi dau buna ziua acum. barbatii imi spun sarut-mana. bunicul se uita la mine cu ochii inlacrimati. e un fel de tristete si un fel de fericire amestecata cu speranta, si cu incredere. ma simt responsabila pentru visele lor indreptate pentru fetita de alta data.
dar sunt puternica, mai puternica ca nicicand. si incep sa vad in reflexia din oglinda urmele unei femei. si ma impac cu ea, si nu imi mai e frica, nu ma mai tem sa cresc.
stiu ca nu seman cu mama la 17 ani, desi ii port rochiile. mama mea era fragila, mult mai fragila decat mine. si mai curata si mai copila. si mai frumoasa.
insa stiu ca vara asta am sa traiesc si am sa respir din lucrurile ce imi plac, cu toti porii. ca am sa rad si am sa ma desfac ca o picatura de cerneala intr'un pahar cu apa. stiu toate astea pentru ca mi le'a spus o ploaie. ploaia de dinaintea ploilor.
uneori ma simt batrana si ma intreb daca ar trebui sa plang. dar e mai bine asa.
am multe vise ce pleaca de pe genele mele ca puful de papadie suflat de un copil. atat de multe vise si atat de navalnice si de insetate sa se implineasca si de vulcanice incat aproape le simt alergandu'mi prin vene si pulsand. frenetice, as spune.
m'am linistit de o vreme. m'am impacat cu timpul, cu mine, cu locurile. nu mai vreau sa fug de nimic. nu mi'am inabusit revoltele, nici nu am inchis ochii, dar am invatat sa traiesc cu ele, am invatat cum sa le las in asternuturile mototolite dimineata, si sa plec zambind, cu pasul sigur si linistit. si am invatat iarasi sa iubesc, si am invatat iarasi sa ma bucur de nimicuri. am invatat ca atunci cand ai prea multe dureri tind sa te lege la ochi de tot ce e frumos. si asta nu e bine. nu e bine deloc. e inutil sa fugi, pentru ca pana nu te vei linisti si nu vei accepta viata, nu ai sa o poti trai. si nu are legatura cu locurile sau cu oamenii. oamenii vor veni, indiferent unde, atunci cand esti pregatit. si vei vedea cum lucrurile capata forma, cum incep sa se intample lucruri in jurul tau. trebuie doar sa te aduni, sa te rotunjesti, sa te canalizezi spre ce iti doresti.
nu ma simt singura. am multe doruri dar nu ma simt singura. si trebuie sa le multumesc oamenilor pe care ii iubesc, pentru ca ma lasa si pentru ca imi dau mereu motive sa fac asta. si pentru ca ma iubesc. ma simt iubita in ultimul timp intr'un fel care nu poate decat sa ma bucure si sa ma surprinda. e un fel de iubire care ma redefineste, si imi da incredere in mine. imi placea lumea mea, lumea din care fac parte si in care ma regasesc.
sunt puternica si calma.
da, lucrurile se schimba repede. am aproape 17 ani si nu, nu regret nimic.
dar sunt puternica, mai puternica ca nicicand. si incep sa vad in reflexia din oglinda urmele unei femei. si ma impac cu ea, si nu imi mai e frica, nu ma mai tem sa cresc.
stiu ca nu seman cu mama la 17 ani, desi ii port rochiile. mama mea era fragila, mult mai fragila decat mine. si mai curata si mai copila. si mai frumoasa.
insa stiu ca vara asta am sa traiesc si am sa respir din lucrurile ce imi plac, cu toti porii. ca am sa rad si am sa ma desfac ca o picatura de cerneala intr'un pahar cu apa. stiu toate astea pentru ca mi le'a spus o ploaie. ploaia de dinaintea ploilor.
uneori ma simt batrana si ma intreb daca ar trebui sa plang. dar e mai bine asa.
am multe vise ce pleaca de pe genele mele ca puful de papadie suflat de un copil. atat de multe vise si atat de navalnice si de insetate sa se implineasca si de vulcanice incat aproape le simt alergandu'mi prin vene si pulsand. frenetice, as spune.
m'am linistit de o vreme. m'am impacat cu timpul, cu mine, cu locurile. nu mai vreau sa fug de nimic. nu mi'am inabusit revoltele, nici nu am inchis ochii, dar am invatat sa traiesc cu ele, am invatat cum sa le las in asternuturile mototolite dimineata, si sa plec zambind, cu pasul sigur si linistit. si am invatat iarasi sa iubesc, si am invatat iarasi sa ma bucur de nimicuri. am invatat ca atunci cand ai prea multe dureri tind sa te lege la ochi de tot ce e frumos. si asta nu e bine. nu e bine deloc. e inutil sa fugi, pentru ca pana nu te vei linisti si nu vei accepta viata, nu ai sa o poti trai. si nu are legatura cu locurile sau cu oamenii. oamenii vor veni, indiferent unde, atunci cand esti pregatit. si vei vedea cum lucrurile capata forma, cum incep sa se intample lucruri in jurul tau. trebuie doar sa te aduni, sa te rotunjesti, sa te canalizezi spre ce iti doresti.
nu ma simt singura. am multe doruri dar nu ma simt singura. si trebuie sa le multumesc oamenilor pe care ii iubesc, pentru ca ma lasa si pentru ca imi dau mereu motive sa fac asta. si pentru ca ma iubesc. ma simt iubita in ultimul timp intr'un fel care nu poate decat sa ma bucure si sa ma surprinda. e un fel de iubire care ma redefineste, si imi da incredere in mine. imi placea lumea mea, lumea din care fac parte si in care ma regasesc.
sunt puternica si calma.
da, lucrurile se schimba repede. am aproape 17 ani si nu, nu regret nimic.
duminică, 6 iunie 2010
miercuri, 2 iunie 2010
marți, 1 iunie 2010
alt astazi.
astazi s'a rupt ceva in mine. maine poate am sa repar, cum fac de obicei. astazi insa sunt prea obosita. si nu mai am nici lianti, nici bandaje, culori sau ochi.
s'a rupt cu un ras, cu o privire in minus, nu stiu nici eu cum. si mai mult decat ruptura, e un gol ce sa deschis. si asta e si mai greu de peticit.
si mama mea simte, asta ma doare. ea simte si stie. si cum sa ii spun eu ei?
sunt atat de obosita. si nu acum. acum am nevoie sa pot sa plang putin, putin de tot. cat sa ma limpezesc si sa mai spal din pacat. unde esti tu Doamne? unde sunt eu Doamne, unde M'ai lasat?
ma inghite timpul, din nou. 23:32. uite ca astazi se scurge apatic spre maine. ceea ce inseamna ca n'am sa mai dorm, si ca am sa simt minciuna asta la fel si maine, neuitata de somn si de vise.
am sa o simt la fel de goala si de departe maine. la fel de ne a mea. departe, da. esti departe, si simt cum minti. cum ma minti. ce vrei de fapt? iarta'ma. am uitat. nimic.
stiu, vreau sa ma iubesti asa cum vreau eu, si nu e cum ar trebui. ma imprastii. si am nevoie sa fiu culeasa de o mana care sa ma si mangaie. azi tu nu m'ai mangaiat.
sunt slaba, slaba si dependenta. si tu stii prea bine, dar taci. si pleci. astepti sa te las sa pleci, ma faci sa simt cum vrei sa pleci. nu mai am putere sa te tin. e cum vrei tu, e cum simti tu. nu mai pot sa astept, imi pare rau...dar simt.
si nu cred ca am sa mai repar maine. fara tine nu pot.
( http://www.trilulilu.ro/lautaruno1/81e6c77547f275 )
s'a rupt cu un ras, cu o privire in minus, nu stiu nici eu cum. si mai mult decat ruptura, e un gol ce sa deschis. si asta e si mai greu de peticit.
si mama mea simte, asta ma doare. ea simte si stie. si cum sa ii spun eu ei?
sunt atat de obosita. si nu acum. acum am nevoie sa pot sa plang putin, putin de tot. cat sa ma limpezesc si sa mai spal din pacat. unde esti tu Doamne? unde sunt eu Doamne, unde M'ai lasat?
ma inghite timpul, din nou. 23:32. uite ca astazi se scurge apatic spre maine. ceea ce inseamna ca n'am sa mai dorm, si ca am sa simt minciuna asta la fel si maine, neuitata de somn si de vise.
am sa o simt la fel de goala si de departe maine. la fel de ne a mea. departe, da. esti departe, si simt cum minti. cum ma minti. ce vrei de fapt? iarta'ma. am uitat. nimic.
stiu, vreau sa ma iubesti asa cum vreau eu, si nu e cum ar trebui. ma imprastii. si am nevoie sa fiu culeasa de o mana care sa ma si mangaie. azi tu nu m'ai mangaiat.
sunt slaba, slaba si dependenta. si tu stii prea bine, dar taci. si pleci. astepti sa te las sa pleci, ma faci sa simt cum vrei sa pleci. nu mai am putere sa te tin. e cum vrei tu, e cum simti tu. nu mai pot sa astept, imi pare rau...dar simt.
si nu cred ca am sa mai repar maine. fara tine nu pot.
( http://www.trilulilu.ro/lautaruno1/81e6c77547f275 )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
